Airbase feat. Floria Ambra - Interfere (Dub Mix)

Google

joi, 30 aprilie 2009

Felix Magath rămâne la Wolfsburg!


Antrenorul echipei Wolfsburg, Felix Magath, şi conducerea clubului Schalke 04 dezmint zvonurile conform cărora tehnicianul ar fi ajuns la un acord pentru a prelua echipa în luna iulie.

"Magath se numără printre cei mai buni, am spus-o şi o repet. Însă afirmaţiile mele au fost înţelese greşit. Nu vom face niciun comentariu referitor la noul antrenor, până la 23 mai", a declarat Clemens Tonnies, preşedintele Consiliului de Supraveghere al clubului Schalke 04, care caută un nou tehnician, după despărţirea de Fred Rutten, în luna martie.

Felix Magath a calificat drept speculaţii informaţiile apărute, miercuri, în presa germană, privind plecarea sa la Schalke. "Nu reacţionez la aceste speculaţii, astfel este conduita mea şi mi-o menţin", a explicat Magath.

El a atras atenţia asupra faptului că speculaţiile au apărut iniţial într-un cotidian din Stuttgart, oraş al cărui echipă de fotbal se află la patru puncte de Wolfsburg în clasament şi se numără printre pretendentele la titlu.

"Nu este o întâmplare, este ceva plănuit pentru a ne bulversa. Sper că suporterii şi jucătorii nu se vor lăsa afectaţi de acest joc. În ceea ce mă priveşte, conducerea clubului mi-a spus că vrea să îmi prelungească înţelegerea", a precizat Magath.

Formaţia Schalke 04 este pregătită, de la 26 martie, din momentul demiterii antrenorului Fred Rutten, de secunzii Mike Buskens şi Youri Mulder.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu